MFSBIP
 
 

Me and I

Salut, toată lumea !

Şi eu, ca mulţi alţii, sunt pasionat de jocuri ( am fost înzecit mai pasionat anii trecuţi ).

Şi probabil, la fel ca alţii, am visat să creez, la rândul meu, jocuri.

Deci, e simplu. Stai în faţa PC-ului, te bucuri de un joc bine făcut, şi dintr-o dată, iar te ia valul, că ce mişto ar fi să faci şi tu unul.

Te dai peste cap cu idei şi proiecte ( unele dintre ele inspirate chiar din cele mai bune jocuri, la care ai avut acces ), şi mori de ciudă, că nu te poţi apuca de lucru chiar atunci.

Cu cât te gândeşti mai mult, cu atât obsesia devine tot mai mare, începi să priveşti cu observaţii critice cam toate jocurile, niciunul nu este perfect, toate sunt ori prea prea, ori foarte foarte.

Te gândeşti, cam ce ai fi schimbat la fiecare joc, ce este complet aiurea, ce lipseşte, ca să devină infinit mai interesant.

Iar cei care s-au oprit în stadiul ăsta, au aşteptat următoarele jocuri, încă şi mai impresionante, iar apoi mai târziu s-au plictisit complet, şi au devenit ingineri şi economişti, probabil că sunt cei mai fericiţi şi mai câştigaţi.

Că, eu unul, sunt incurabil, ca să zic aşa, şi probabil că o să mor cu ideea, că o să scot pe piaţă un joc bun, la un moment dat.

Aşa, că m-am hazardat, de unul singur, în milioane de proiecte entuziaste şi nerealiste, şi m-am trezit la un moment dat că n-am făcut nimic.

Nu e nevoie să specific, pentru cei cu capul pe umeri, că e imposibil, să faci ceva de unul singur. Ai nevoie de un infinit de chestii, şi cu cât devii mai conştient de asta, cu atât îţi pierzi mai mult din chef, iar puterea de lucru îţi scade până la zero.

Ei bine, cam în stadiul ăsta sunt. Nici eu nu mai am habar, dacă sunt în stare de mai mult, adică ar trebui să fiu, chiar cred că sunt în stare de coduri mai bune, modele mai bune, etc mai bun.

Însă, până la dovada doveditoare ( ca să zic aşa ), ăsta sunt eu.

Am finalizat două jocuri în Delphi ( dar care sunt prea plictisitoare ca să le pun aici ), un alt joc 2d, şi un joc 3d ( care îl pot clasifica ca finalizat deşi, sincer ar mai putea fi mult dezvoltat şi perfecţionat dar m-a cam părăsit cheful... ).

În rest, am făcut câteva joculeţe în Flash ( deocamdată doar unul care merită un minim de atenţie. Probabil, că o să încerc să mai fac unele şi să le postez aici. )

Ăsta sunt eu, şi anume în căutare de colaboratori, şi/sau de un team, care crede că pot fi de folos pe undeva şi eu.

Pentru oricine, care doreşte să îmi transmită ceva - critici, zâmbete, orice - poate să mă enerveze la adresa mea de email: senior_nemesis@yahoo.com.